Îngăduie cu bunăvoinţă ca acest prunc să fie alăptat la sânul blândei Tale milostiviri şi al providenţei Tale iubitoare, şi să fie hrănit cu roadele pomilor Tăi cereşti. Nu îngădui ca el să fie încredinţat grijii nimănui altcuiva decât Tine, căci Tu Însuţi, prin puterea voinţei şi tăriei Tale suverane, l-ai creat şi l-ai chemat întru fiinţă. Nu există alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Atotputernic, Cel Atotştiutor.
Lăudat eşti Tu, o, Preaiubitul meu, adie peste el dulcile arome ale mărinimiei Tale transcendente, şi miresmele sfintelor Tale daruri. Îngăduie-i deci să caute adăpost la umbra Numelui Tău cel preaînalt, o, Tu care ai în stăpânirea Ta împărăţia numelor şi atributelor. Cu adevărat, Tu ai puterea de a face ceea ce doreşti şi Tu eşti cu adevărat Cel Tare, Cel Preaslăvit, Cel ce veşnic Iartă, Cel Plin de Har, Cel Generos, Cel Milostiv.
-Bahá'u'lláhO, Doamne, Dumnezeule! Creşte acest prunc la pieptul iubirii Tale şi dă-i lapte de la sânul Providenţei Tale. Creşte această fragedă plantă în grădina de trandafiri a iubirii Tale şi ajut-o să crească cu ploile bogate ale mărinimiei Tale. Fă din el un copil al Împărăţiei şi călăuzeşte-l spre tărâmul Tău ceresc. Tu eşti puternic şi bun şi Tu eşti Cel Darnic, Cel Generos, Dumnezeul mărinimiei fără de egal.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne, Dumnezeule! Educă-i pe aceşti copii. Aceşti copii sunt plantele livezii Tale, florile poienii Tale, trandafirii grădinii Tale. Lasă ploaia Ta să cadă peste ei; lasă Soarele Adevărului să strălucească peste ei cu dragostea Ta. Lasă adierea Ta să-i învioreze astfel încât să fie educaţi, să crească, să se dezvolte şi să devină pure manifestări ale frumuseţii Tale. Tu eşti Cel Ce Dăruie. Tu eşti Cel Îndurător.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne, Dumnezeule! Călăuzeşte-mă, ocroteşte-mă, luminează lampa inimii mele şi fă din mine o stea strălucitoare. Tu eşti Cel Tare şi Puternic!
-`Abdu'l-BaháO, Doamne! Acordă acestui tânăr strălucire şi dăruieşte mărinimia Ta acestei biete făpturi. Dăruieşte-i cunoaştere, dă-i putere sporită în zorii fiecărei dimineţi şi pune-l la adăpostul ocrotirii Tale, ca să fie ferit de orice eroare, să se poată consacra slujirii Cauzei Tale, să-l călăuzească pe cel rătăcit, să-l sprijine pe cel nenorocit, să-l elibereze pe cel captiv şi să-l trezească pe cel nesocotit, astfel ca toţi să poată fi binecuvântaţi prin pomenirea şi slăvirea Ta. Tu eşti Cel Tare şi Puternic.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne neasemuit! Fii adăpost pentru acest biet copil şi un Stăpân bun şi iertător pentru acest suflet păcătos şi nefericit. O, Doamne! Deşi suntem doar plante neînsemnate, totuşi aparţinem grădinii Tale de trandafiri. Deşi suntem doar vlăstare fără frunze sau flori, totuşi aparţinem livezii Tale. Hrăneşte deci această plantă prin revărsările norilor blândei tale milostiviri şi înviorează şi animă acest vlăstar prin adierea înviorătoare a primăverii Tale spirituale. Îngăduie-i să devină atent, nobil şi plin de discernământ şi fă să poată atinge viaţa veşnică şi să sălăşluiască în Împărăţia Ta pentru vecie.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne! Sădeşte această fragedă mlădiţă în grădina multelor Tale daruri, ud-o din fântâna bunătăţii Tale duioase şi îngăduie-i să crească o plantă minunată cu ajutorul revărsărilor harului şi favorii Tale.
Tu eşti Cel Tare şi Cel Puternic.O, Doamne, Dumnezeul meu! O, Doamne, Dumnezeul meu! Sunt un copil de vârstă fragedă. Hrăneşte-mă la pieptul milostivirii Tale, instruieşte-mă la sânul iubirii Tale, educă-mă la şcoala călăuzirii Tale şi ajută-mă să mă dezvolt la umbra mărinimiei Tale. Eliberează-mă din întunecime şi fă din mine o lumină strălucitoare; eliberează-mă de nefericire şi fă din mine o floare în grădina Ta de trandafiri; îngăduie să devin un slujitor la Pragul Tău şi acordă-mi calităţile şi firea celor drepţi; fă din mine un temei al generozităţii Tale pentru lumea oamenilor şi aşează-mi pe cap diadema vieţii veşnice.
Cu adevărat, Tu eşti Cel Puternic, Cel Tare, Cel Ce Vede, Cel Ce Aude.
-`Abdu'l-BaháO, Tu Stăpâne preaslăvit! Fă ca această mică slujitoare a Ta să fie binecuvântată şi fericită; fă ca ea să fie îndrăgită la pragul unicităţii Tale şi îngăduie-i să soarbă adânc din cupa iubirii Tale, ca să se umple de desfătare şi extaz şi să răspândească miresme dulci-mirositoare. Tu eşti Cel Tare şi Cel Puternic şi Tu eşti Cel Atotştiutor, Cel Atoatevăzător.
-`Abdu'l-BaháO, Tu Stăpâne neasemuit! Îngăduie acestui prunc sugar să fie alăptat la sânul bunătăţii Tale duioase, ocroteşte-l în leagănul siguranţei şi ocrotirii Tale şi îngăduie să fie crescut în braţele blândei Tale afecţiuni.
-`Abdu'l-BaháO, Tu Stăpâne bun! Aceşti copii adorabili sunt lucrarea degetelor tăriei Tale şi semnele minunate ale măreţiei Tale. O, Doamne! Ocroteşte aceşti copii, asistă-i cu harul Tău să fie educaţi şi îngăduie-le să slujească lumea umanităţii. O, Doamne! Aceşti copii sunt perle, fă-i să crească la adăpostul bunătăţii Tale duioase.
Tu eşti Cel Darnic, Cel Atoateiubitor.O, Tu, Stăpâne bun! Cu bunăvoinţa Ta dăruieşte acestor pui o pereche de aripi cereşti şi dă-le putere spirituală ca să-şi poată înălţa zborul prin spaţiul nemărginit şi să plutească spre înălţimile Împărăţiei Abhá6.
O, Doamne! Întăreşte aceste fragede vlăstare, ca fiecare dintre ele să poată deveni un pom plin de rod, verde şi înfloritor. Fă aceste suflete victorioase prin puterea oştirilor Tale celeste, ca să poată zdrobi forţele erorii şi ignoranţei şi să înalţe stindardul prieteniei şi călăuzirii între oameni; ca să poată, asemenea adierilor însufleţitoare ale primăverii, să învioreze şi să anime pomii sufletelor oamenilor şi asemenea ploilor de vară să facă poienile acelui ţinut verzi şi mănoase.
Tu eşti Cel Tare şi Cel Puternic, Tu eşti Cel ce Dăruieşte şi Cel Atoateiubitor.
-`Abdu'l-BaháO, Stăpânul meu milostiv! Această zambilă a răsărit în grădina bunului Tău plac şi această rămurică a crescut în livada adevăratei cunoaşteri. O, Stăpân al mărinimiei, fă să fie înviorată mereu şi fără încetare de adierile Tale însufleţitoare şi fă-o verde, proaspătă şi înfloritoare prin revărsările norilor favorurilor Tale, o, Tu Stăpâne bun!
Cu adevărat, Tu eşti Cel Atotslăvit.El este Dumnezeu! O, Doamne, Dumnezeul meu! O, Doamne Dumnezeul meu! Tu vezi aceşti copii care sunt rămurelele pomului vieţii, păsările păşunilor mântuirii, perlele oceanului harului Tău, trandafirii grădinii călăuzirii Tale.
O, Dumnezeule, Stăpânul nostru! Noi cântăm lauda Ta, stăm mărturie sanctităţii Tale şi implorăm cu ardoare raiul milostivirii Tale, ca să ne faci lumini ale călăuzirii, stele strălucind printre oameni deasupra orizontului slavei veşnice şi să ne înveţi cunoaşterea ce vine de la Tine.
Yá Bahá’u’l-Abhá7!O, Doamne! Ocroteşte copiii care se nasc în Ziua Ta, sunt crescuţi la sânul iubirii Tale şi sunt îngrijiţi la pieptul harului Tău.
O, Doamne! Ei sunt, într-adevăr, ramuri tinere ce cresc în grădinile cunoaşterii Tale, înmugurind în crângul harului Tău. Îngăduie-le o parte a darurilor Tale generoase, fă-le să crească viguroase şi să înflorească sub ploaia care cade din norii darurilor Tale.
Tu eşti, cu adevărat, Cel Generos, Cel Blând, Cel Îndurător.
-`Abdu'l-BaháO, Tu Dumnezeule preacurat! Sunt un mic copil; îngăduie ca sânul ce-l îndrăgesc să fie sânul bunătăţii Tale duioase; îngăduie să fiu hrănit cu mierea şi cu laptele iubirii Tale; creşte-mă la pieptul cunoaşterii Tale şi dăruieşte-mi nobleţe şi înţelepciune cât sunt încă copil.
O, Tu Dumnezeule ce-ţi eşti ţie Însuţi îndeajuns! Fă din mine un slujitor de încredere al Împărăţiei Celui Nevăzut. Cu adevărat, Tu eşti Cel Tare, Cel Puternic.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne! Fă din aceşti copii plante desăvârşite. Îngăduie-le şi dăruieşte-le prospeţime şi frumuseţe prin revărsările norilor Împărăţiei Abhá8.
O, Tu Stăpâne bun! Sunt un mic copil, ridică-mă primindu-mă în Împărăţie. Sunt pământesc, fă-mă ceresc; aparţin lumii de jos, îngăduie-mi să aparţin tărâmului de sus; sunt întunecat, îngăduie-mi să devin luminos; sunt materie, fă-mă spiritual şi îngăduie-mi să fiu manifestarea darurilor Tale nesfârşite.
Tu eşti Cel Puternic, Cel Atoateiubitor.Noi suntem copiii ce am sorbit laptele cunoaşterii divine de la sânul iubirii Tale şi am fost primiţi în Împărăţia Ta pe când aveam o vârstă fragedă. Te implorăm la vreme de zi şi în ceas de noapte spunând: O, Doamne! Fă paşii noştri statornici în Credinţa Ta, protejează-ne în fortăreaţa ocrotirii Tale, hrăneşte-ne la masa Ta cerească, îngăduie-ne să devenim semne ale călăuzirii divine şi lămpi aprinse de buna purtare, şi ajută-ne cu puterea îngerilor Tăi, o, Tu ce eşti Domnul tăriei şi maiestăţii!
Cu adevărat Tu eşti Cel Darnic, Cel Milostiv, Cel Îndurător.
-`Abdu'l-BaháO, Tu Stăpâne bun! Noi suntem bieţi copii, nevoiaşi şi neînsemnaţi, dar totuşi suntem plante ce am încolţit datorită şuvoiului Tău ceresc şi mlădiţe tâşnind în floare în timpul primăverii Tale divine. Fă-ne proaspeţi şi verzi prin revărsările norilor milostivirii Tale; ajută-ne să creştem şi să ne dezvoltăm prin razele soarelui darurilor Tale minunate şi fă-ne să fim învioraţi de brizele însufleţitoare adiind dinspre păşunile Adevărului. Îngăduie să devenim pomi înfloritori încărcaţi de roade în livada cunoaşterii, stele scânteietoare sclipind deasupra orizontului fericirii veşnice şi lămpi strălucitoare aruncându-şi lumina asupra adunării oamenilor.
O, Doamne! De-ar fi ca blânda Ta grijă să ne fie acordată, fiecare dintre noi, asemenea unui vultur, s-ar ridica în zbor la piscul cunoaşterii, dar de-am fi lăsaţi în voia sorţii, ne-am risipi şi am cădea în greşeală şi zădărnicie. Orice suntem de la Tine purcedem şi înaintea pragului Tău căutăm refugiu.
Tu eşti Cel Darnic, Cel Ce Dăruieşte, Cel Atoateiubitor.
-`Abdu'l-BaháEl este Dumnezeu! O, Doamne Dumnezeul meu! Dăruieşte-mi o inimă curată, asemenea unei perle.
-`Abdu'l-BaháO, Doamne! Sunt un copil; îngăduie-mi să cresc la umbra iubirii Tale duioase. Sunt o plantă fragedă, fă să fiu îngrijit prin revărsările norilor mărinimiei Tale. Sunt o mlădiţă în grădina iubirii; preschimbă-mă într-un pom plin de roade.
Tu eşti Tare şi Puternic, şi Tu eşti Cel Atoateiubitor, Cel Atotştiutor, Cel Atotvăzător.
-`Abdu'l-BaháEl este Dumnezeu! O, Tu Dumnezeule Îndurător! O, Stăpâne al Oştirilor! Lauda fie asupra Ta, căci Tu ai preferat aceşti copii tineri înaintea celor crescuţi şi maturi, i-ai înzestrat cu mărinimia Ta deosebită, i-ai călăuzit, le-ai dăruit lumina Ta şi le-ai dat spiritualitate. Confirmă-ne astfel încât atunci când vom atinge maturitatea să fim în stare să slujim Împărăţia Ta, să putem instrui sufletele, să putem deveni candele aprinse şi să strălucim asemeni stelelor. Tu eşti Dăruitorul, Cel Darnic şi Bun.
-`Abdu'l-Bahá